Psihotherapie psihanalitică

Psihoterapia psihanalitică se situează pe planul dialogului care implică un schimb de informații și de emoții. Astfel că, in relația terapeutică, descoperim nu doar ceea ce facem în relațiile noastre ci și cum se simte ceea ce facem!

Dinamica relațională reprezintă cel mai important instrument în angrenarea și susținerea schimbărilor dorite. Schimbările se întâmplă nu doar pentru că oamenii învață lucruri noi despre ei înșiși, ci și pentru că se simt suficient de în siguranță să încerce noi moduri de a gândi și de a se comporta în contextul unei noi relații, cea terapeutică.

Și pentru că nu putem schimba ceea ce nu cunoaștem, prin conștientizarea gândurilor, emoțiilor și comportamentelor noastre ce sunt aduse în relația terapeutică, se creează premisele necesare formării unor experiențe de viață diferite, pline de sens.

Deseori, în interiorul nostru se află forțe opuse, unele care caută cunoaștere interioară și altele care caută recunoaștere empatică. Ne dorim să fim înțeleși în experiența pe care o trăim,  așa cum suntem interesați să ne observăm și să ne înțelegem propria experiență.

Descoperind rolul pe care îl jucăm în propriile noastre dileme precum și felul în care contribuim la conflictele și suferințele în care ne simțim prinși, vom căuta modalități de gestionare noi, adecvate, lărgindu-ne repertoriul emoțional și comportamental. Fiind mai conștienți de ceea ce ne motivează, putem avea grijă de nevoile noastre și să acționăm în libertate și alegere.

Psihoterapia ne pune în contact cu experiența de a fi ascultat și înțeles de către un celălalt care să rezoneze în mod empatic cu felul în care ne simțim.

Să fim ascultați înseamnă că sentimentele și ideile ne sunt recunoscute și că ceea ce avem de spus contează. 

Empatia unui ascultător construiește o legătură a înțelegerii, prin experiența de a ne simți înțeleși.

Inconștientul trecut stochează cele mai timpurii experiențe relaționale, care au avut loc înainte de a le putea codifica prin intermediul limbajului. Ele formează ulterior baza pe care se va construi felul în care ne percepem pe noi înșine, percepem lumea, ne reglăm emoțiile și ne gestionăm relațiile.

Scopul procesului terapeutic este de a vedea în ce măsură atitudinile și așteptările cu privire la propria persoana si la cei din jur, construite in primii ani de viață, au rămase neschimbate de atunci si ne afectează felul în care ne conducem în prezent viața de adult. In lucrul terapeutic, experiențele trăite înainte de a dobândi capacitatea de vorbire și care au rămas neintegrate și izolate vor fi puse într-o narațiune coerentă prin asocierile pe care  ajungem să le facem între  cuvinte si emoții, dar și prin identificarea tipului de relaționare activat în cadrul relației terapeutice.

Procesul terapeutic nu este unul liniar, el poate fi uneori anevoios. Schimbările mult dorite se produc uneori dureros de lent sau apar regresii după un progres. E posibil să descoperim amintiri dureroase, emoții neplăcute, gânduri stânjenitoare pe care, mai mult sau mai puțin conștient, le-am uitat sau negat pentru că am crezut că în felul acesta ele vor dispărea. Doar că nevoile emoționale nesatisfăcute nu dispar și așteaptă să fie exprimate.

Psihoterapia reprezintă o oportunitate ca experiențele trecute să fie rememorate, retrăite și resemnificate, de data aceasta dobândind altă înțelegere în cadrul unei relații noi, sigure și autentice. 

Putem decide să apelam la serviciile de psihoterapie atunci când simțim că ne aflăm într-un moment de impas sau dacă dorim să dăm o calitate mai bună vieții noastre.

Psihoterapia psihanalitică nu este doar o terapie, ea reprezintă și un demers inițiatic în profunzimile personalității.

Viața este un prilej de dezvoltare personală continuă, atunci când înțelegem ceea ce trăim!

O psihoterapie psihanalitică este un proces mai degrabă decât o soluție salvatoare.

Dă-i unui om un pește și va fi sătul; învață-l să pescuiască și va fi sătul o viață.

e dictonul care simbolizează obiectivul psihoterapiei psihanalitice.

Procesul terapeutic ajută la descoperirea cauzelor suferințelor, oferă suport emoțional și înțelegere pentru a intra în contact cu noi înșine, cu nevoile și aspirațiile proprii și să alegem calea cea mai potrivită pentru noi.

Relația care se formează în cadrul terapiei va contribui semnificativ la dezvoltarea:

• echilibrului și sentimentului de siguranță necesar pentru a face față asumării riscurilor
• capacității creative și a intuiției
• toleranței pentru ambiguitate și incertitudine
• capacității de a experimenta lucruri noi
• autoreglării emoțiilor și comportamentului
• capacității de a ne atașa de ceilalți
• disponibilității de a ne angaja în relații
• capacității de introspecție și de adaptare la realitatea exterioară
• capacității de a înțelege experiențele pe care le trăim, din perspective multiple
• capacității de a răspunde în mod adecvat la stres
• capacității de a gestiona crizele majore în moduri care să ne suțină dezvoltarea
• capacității de a munci și de a ne bucura de viață

Efectele pozitive ale psihoterapiei psihanalitice vor fi de durată și vor susține dezvoltarea pentru o perioada îndelungată după ce terapia s-a încheiat.

Pentru că psihoterapia psihanalitică este o terapie prin cuvinte, relația terapeutica se stabilește printr-un dialog care implică un schimb de informații și de emoții.  Limbajul verbal ne ajută să ne apropiem de ceilalți si de noi înșine, exprimând ceea ce nu a fost exprimat, conștientizând inconștientul, integrând gândurile și emoțiile într-un tot unitar.

Pentru a împărtăși un gând sau un sentiment e nevoie de o persoană care să vorbească și alta care să asculte. Căutăm în relații experiența de a fi ascultat și înțeles de către un celălalt care să rezoneze în mod empatic cu felul în care ne simțim.

Împărtășind experiența unei persoane care ne ascultă, putem să ne clarificăm gândurile și să ne dăm seama de ceea ce simțim. Atunci când suntem ascultați, ajungem să ne putem asculta pe noi înșine.

Experiența de a fi ascultat într-un mod autentic presupune ca psihoterapeutul să renunțe la ceea ce are în minte suficient de mult timp pentru a auzi ceea ce i se comunică, să fie curios, să descopere, reprimându-și nevoia de a întrerupe, presupunerea că știe ceea ce simte și gândește celălalt, de a oferi sfaturi sau de a împărtăși propria experiență.

Ascultarea activa exclude judecata, acuzele, devalorizările, sfaturile nesolicitate și implică concentrarea asupra mesajului in scopul înțelegerii.

Dincolo de raționamentele și faptele relatate, psihoterapeutul e deschis sa surprindă semnificația intelectuală și afectivă profundă a acestora, să  își dea seama de conotația afectivă a anumitor cuvinte, gesturi, atitudini, reconstituind puzzle-ul cu informații care lipsesc pentru a înțelegerea situației.

Intervențiile unui psihoterapeut specializat ne ajută să dobândim noi feluri de înțelegere cu privire la problemele cu care ne confruntăm si ale căror rădăcini coboară adesea în adâncimi mai mari decât capacitatea noastră de conștientizare.

Dialogul terapeutic invită la introspecție, la observarea proceselor psihice interne, sentimente, dorințe, gânduri, moduri de funcționare, in scopul învățării unor metode libere de abordare a propriului sine și a lumii sociale.

Odată înțeleasă suferința într-o manieră nouă, învățăm să aplicăm această modalitate de înțelegere la situații similare în care întâmpinăm același tip de dificultăți.

Creșterea capacității de a tolera si regla afectele, de a recunoaște modalitățile de gândire care stimulează dificultățile și de a le pune într-un context pentru a le putea rezolva, ne eliberează mintea de vechile mecanisme de funcționare și  face loc pentru noi alegeri.

Intimitatea emoțională dobândită în interacțiunile terapeutice poate fi rareori atinsă în situațiile sociale obișnuite. Profunzimea si autenticitatea schimbului de emoții si de gânduri face din relația terapeutică o legătură cu un caracter special.

De aceea, compatibilitatea cu psihoterapeutul, încrederea pacientului în acesta, în terapie și în posibilitatea de a fi ajutat reprezintă forța modelatoare care creează și apoi întreține relația, respectiv procesul terapeutic. Alianța este biunivocă: pacientul și terapeutul se evaluează reciproc și aleg să se implice împreună in proces.

Psihoterapia respectă individualitatea naturii umane, urmărind dezvoltarea unitară și integrală a unei persoane.

Fiecare dintre noi venim cu un bagaj de experiențe care ne-au modelat de-a lungul vieții și care au reprezentat sursă pentru sentimentele, gândurile și acțiunile din prezent. Procesul de vindecare a suferinței e unul de conștientizare în primul rând și e influențat de personalitatea și de experiențele de viață pe care le aducem pentru a fi înțelese.

Drumul pe care îl parcurgem în procesul terapeutic “depinde de pasul calatorului”. Fiecare om are ritmul lui si asta nu îl face nici mai bun și nici mai rău. Schimbările asumate și care persistă în timp se petrec doar atunci când ne simțim pregătiți să le facem.

Majoritatea persoanelor care apelează la psihoterapie se confruntă cu anumite simptome (stări depresive, de anxietate, tulburări alimentare, insomnii, fobii, obsesii sau comportamente care afectează starea de bine și relațiile cu cei din jur), dorind ca acestea să se amelioreze ori să dispară pentru a se vindeca de suferință.

Din perspectivă psihanalitică, simptomul nu este o defecțiune ce trebuie remediată ci el reprezintă o soluție de compromis găsită de individ la adevăratele probleme care îl preocupă inconștient. Orice simptom ascunde o suferință, iar acesta tinde să persiste atât timp cât durerea nu este văzută, înțeleasă și integrată în experiența conștientă.

Obiectivul demersului terapeutic devine astfel identificarea cauzelor simptomului, a semnificației inconștiente ascunse în simptom, conștientizarea problemelor și găsirea unor soluții mai eficiente de rezolvare a lor. Accentul este pus nu atât pe simptomele în sine, cât mai degrabă pe sentimentele, gândurile și dorințele asociate acestora. Odată acestea elaborate în cadrul relației terapeutice, simptomul va dispărea întrucât își va pierde utilitatea.

O problemă de natură psihologică nu este sinonimă cu boala psihică, așa cum încă este uneori percepută. Deși psihoterapia este utilă și eficientă în tratamentul afecțiunilor psihice, ea este adesea accesată de cei care caută modalități noi, diferite, de gestionare a dificultăților de zi cu zi. 

A ne adresa unui specialist atunci când ne simțim rău emoțional și observăm că acest fapt ne afectează calitatea vieții reprezintă un gest care implică o mare responsabilitate față de propria persoană. 

Mintea noastră are la fel de multă realitate cum are și creierul, chiar dacă nu o putem atinge, simți sau vedea. Psihicul este o funcție a creierului, deci a corpului nostru. Așa cum ne îngrijim corpul pentru a putea fi funcționali în toate aspectele vieții noastre, tot astfel viața noastră psihică are nevoie de atenție și preocupare pentru a trăi cu plăcere și sens.